Am citit azi o poveste... o poveste: "romantism vs realism..."
Am copiat-o aici:
"Abia se luminase de ziuă, iar plaja era încă gri şi pustie. Aerul sărat si umed mustea de libertate şi uitare. Opri maşina direct pe plajă, iar muzica invadă liniştea prin portiera deschisă. Sări desculţ pe nisip, şi începu să urle ca un descreierat. Ea îl privea uimită, schiţând un surâs intim, ştrengăresc. Îi vedea lumina şi fericirea de pe faţă, dar nu înţelegea intensitatea. Astă noapte la benzinărie, când zgribulise de frig la un pic de aer, iar el o luase în braţe, înţelesese că nu i-ar face vreodată rău. Simţise chiar mai mult, dar întâmplarea era prea recentă pentru a-şi recunoaşte acel sentiment. De fapt nu trecuse nici o zi de când îl cunoştea.
Se ştiau din vedere, dar abia la ieşirea de aseară făcuseră cunoştiinţă. Ieşi liniştită afara, se aşeză pe capota maşinii şi îl învrednici cu o privire ce simula compătimire. El înţelese că se preface şi înainte ca ea să încerce să se ferească o ridică în braţe învârtind-o prin aer.
- Băi, tu faci mişto de mine?! Tu nu înţelegi că nu e doar libertatea ce mă face fericit, ci tu.O aşeză jos şi o privi întrebător. Ea îi răspunse ironic, cu aceeaşi privire:
- Chiar?
Ştia că întrebarea aceasta îl va înnebuni, dar chiar nu putea să-i spună nimic altceva, nu simţea nimic altceva. Chiar dacă ghicea nebunia sentimentelor lui, nu putea înţelege cum ar putea gândi aşa ceva. Răspunsul o uimi:
- Ştiu, eu sunt cel care nu se comportă normal. Dar nu mă mai ghidez după normal de multă vreme. Ştiu ce simt acum, dar nu îţi spun cele două cuvinte pentru că nu pot să îţi demonstrez, însă mi-am propus sa aloc timpul necesar pentru asta. Nu ştiu ce va ieşi.
- Să-ţi zic în faţă, ce cred despre asta?
- Da, clar!
- Nu eşti deloc realist. Să nu mă înţelegi greşit, mă bucur că sunt aici cu tine, deşi mi se pare o nebunie, dar nu mi se pare normal ca orele astea de când ne cunoastem să te facă să simţi ceea ce pretinzi.
- Ştiu, şi îmi place că eşti aşa realistă. Tot ceea ce vreau eu să sugerez e că aceste două firi diferite ale noastre s-ar putea întâlni în acelaşi loc peste un timp, chair dacă venind de pe drumuri diferite. Dar acum, mai fii un pic nebună cu mine!Şi fără ca ea să mai poată protesta o luă în braţe şi alergă spre mare. "
Si m-am intrebat: Eu cum sunt?
Ohhh... si nu pot da decat un raspuns: sunt cate un pic din amandoua!
Viata de zi cu zi m-a invatat ca trebuie sa fiu "cu picioarele pe pamant" .... deci realista. Oamenii care au ras de sentimentele mele ... m-au invatat ca romantismul e bun sa-l tin in mine, pentru mine si atat!
Dar ... oamenii care ma cunosc cu adevarat stiu ca nu pot rezista in fata romantismului, ca, fie si pentru cateva ceasuri in tumultul acesta al vietii, sunt o romantica incurabila. Si nu vreau sa fiu altfel. Am invatat sa-mi ascund fata aceasta pentru ca multi au profitat de ea si mi-au calcat sufletul in picioare! Dar de fiecare data, latura romantica a mea a reinviat... din cenusa, ca o pasare phoenix!
De acord... traim intr-o lume in care trebuie sa muncesti, sa alergi mereu... dar nu se poate sa nu-i dai si sufletului mancare, ci numai trupului!!!!!!!
Cum as putea ramane indiferenta la licarirea unei raze de soare printre frunzele unui copac la umbra caruia mi-am lasat trupul spre odihna?!?! Cum as putea sa nu ma bucur la zarirea primilor ghiocei de sub zapada? Sau cand simti mirosul diminetilor de vara, sau de iarna sau... cand vezi luna printre crengile copacilor dezgoliti?
E adevarat ca unii se folosesc de "romantism" doar ca sa-ti fie pe plac, desi nu ei cred in asta... si atunci, mai devreme sau mai tarziu, isi dau arama pe fata prin gesturi, vorbe, priviri. E imposibil sa se prefaca la nesfarsit! Doar daca se molipsesc de la tine... dar ... daca in adancul sufletului sau nu e romantic... molipsirea asta nu cred ca e posibila!
Ce înseamnă să fii realist...
Să fii fixat într-o realitate cu care nu ai comună măsura, să fii prins de un vârtej care îţi împrăştie fiinţa în neantul nimicniciei cotidiene, a nu mai atinge FIINŢA ce a fost izvorul a toate, a-ţi pierde chipul printre lucruri care nu te reprezintă şi care te jefuiesc de sine şi de viaţă... da asta înseamnă sa fii cu totul realist!
