Lorelei

Acum mulți, mulți ani cineva mi-a recomandat o carte. Pe atunci aveam timp să citesc. Măcar așa... din când în când. Am reciti-o de multe ori. Dar de fiecare dată cu alte emoții. Vreau sau nu fac legătura cu viața mea. E o carte pe care o trăiesc de fiecare dată când o recitesc ... LORELEI

Și de fiecare dată sufletul meu se umple de bucurie și de lacrimi. În același timp.

Toată viața mea am visat să găsesc pe cineva cu care să recitesc cartea asta... stând unul lângă altul dar înțelegând la fel... poate mână în mână... la fel de departe și la fel de aproape de personaje...

Am vazut ce înseamnă să nu apuci să-i zici cuiva cât de mult îl prețuiești. Și doare, doare foarte tare.. când îți dai seama că nu mai poți să-i spui nimic. Pentru că s-a dus...



***

"Atât. Trei minute.
Dar între miliardele de minute ale vieții, sure ca pânza păianjenilor morți, acestea se iviseră cu grația și prospețimea unor acualere de Tonitză."

***

"Alături de Luli, Gabriela nu mai simțea nevoia cărților, măcar ținute pe brațe, dacă nu și cetite. Ca o fereastră deschisă pe-o mare lumină de lună cu abur de lilieci înfloriți, preajma lui Luli îi dădea o ușoară exaltare visătoare. dacă ar fi fost bărbat, Gabriela ar fi simțit delaolaltă teama și ispita unei pasionate îndrăgostiri. Era însă o nuanță care înlătura echivocul. Un lied de Schumann te tulbură ca prezența dragostii la optsprezece ani, fără să-ți dea nevoia de a-l strînge în brațe, de-a-l avea numai pentr tine, de-a-i spune "tu" ochi în ochi, respirându-l posesiv. Așa se simțea față deLuli: cuprinsă de o proaspătă încântare contemplativă care-o seducea, fără să-i dea imboldul de-a seduce. "
***
“Ajunseră așa una după alta, tocmai departe. Iarbă, flori mărunte, cer, greieri, soare.
Nici un om. Câte-un cocostârc ținea pe câmp locul oamenilor. O singurătate fericită ca râsul unui oraz de copil adormit. Soare blond in depărtare, cer albastru.
Un loc unde nu te puteai întâlni decât cu tine în dumineca celei mai curate singurătăți.”

***