A iubi

"Dacă ar trebui să scriu o carte de morală, primele 99 de pagini le-aş lăsa goale şi pe a o suta aş scrie: există o singură datorie, aceea de a iubi" - Albert Camus

N-am iubit pe nimeni

Eu am intalnit un inger care m-a intrebat
Daca in viata am iubit cu-adevarat
Macar odat’
Da!Eu nu am stiut ce sa-i raspund la inceput
Parca am vazut venind spre mine
Si-am simtit c-apari ca o minune
Fara un cuvant a spune
Intri asa , in viata mea

Refren:
Si n-am iubit pe nimeni
Asa cum te-am iubit pe tine
N-am iubit pe nimeni
In toata viata mea
Nu am iubit pe nimeni alta
Asa cum te-am iubit
In toata viata mea
In toata viata mea …

Avem o viata doar o viata s-o traim
Si-avem un suflet doar un suflet sa iubim
Asa ca-ntr-o poveste
Fara a prinde chiar de veste
Ne-ntalnim cu dragostea

Refren:Si n-am iubit pe nimeni
Asa cum te-am iubit pe tine
N-am iubit pe nimeni
In toata viata mea
Nu am iubit pe nimeni alta
Asa cum te-am iubit
In toata viata mea
In toata viata mea …

N-am iubiiiiiiiit
Si n-am iubit pe nimeni
Asa cum te-am iubit pe tine
N-am iubit pe nimeni
In toata viata mea
Nu am iubit pe nimeni alta
Asa cum te-am iubit
In toata viata mea
In toata vïata mea …

Dor

"Cand ti-e dor de cineva, sa nu inchizi ochii. O sa-ti fie si mai dor"

"Gand stingher"

"Cadentam printre minute cu pasi repezi abia numarati... Ne indoim cateodata de propriile noastre puteri si mergem cu nestingherita si nonsalanta neputinta printre usturatoare pareri ce-si impregneaza parfumul mutilat in fiinta noastra, odata atat de plina de armonie."

***

“Sunt persoane care ne vorbesc si pe care nici macar nu le ascultam, sunt persoane care ne ranesc dar nu lasa nici o urma, dar exista si persoane care apar pur si simplu in viata noastra si ne marcheaza pentru totdeauna.” Cecilia Meireles

Charles-Pierre Baudelaire

Armonie in amurg

E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge,
Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;
Acum parfum si sunet de-a valma-ncep sa zboare,
Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrânge!

Vibreaz-asemeni unei cadelniti orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui plânge;
Vals trist si moleseala ce farmeca si-nfrânge!
Frumos si grav e cerul ca bolta din altare.

Vioara ca un suflet pe care-l chinui plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos si grav e cerul ca bolta din altare;
Si soarele în zare s-a înecat în sânge...

Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Si soarele în zare s-a înecat în sânge...
În mine amintirea-ti e-o lacra de odoare!

Eu cum sunt?

Am citit azi o poveste... o poveste: "romantism vs realism..."
Am copiat-o aici:
"Abia se luminase de ziuă, iar plaja era încă gri şi pustie. Aerul sărat si umed mustea de libertate şi uitare. Opri maşina direct pe plajă, iar muzica invadă liniştea prin portiera deschisă. Sări desculţ pe nisip, şi începu să urle ca un descreierat. Ea îl privea uimită, schiţând un surâs intim, ştrengăresc. Îi vedea lumina şi fericirea de pe faţă, dar nu înţelegea intensitatea. Astă noapte la benzinărie, când zgribulise de frig la un pic de aer, iar el o luase în braţe, înţelesese că nu i-ar face vreodată rău. Simţise chiar mai mult, dar întâmplarea era prea recentă pentru a-şi recunoaşte acel sentiment. De fapt nu trecuse nici o zi de când îl cunoştea.

Se ştiau din vedere, dar abia la ieşirea de aseară făcuseră cunoştiinţă. Ieşi liniştită afara, se aşeză pe capota maşinii şi îl învrednici cu o privire ce simula compătimire. El înţelese că se preface şi înainte ca ea să încerce să se ferească o ridică în braţe învârtind-o prin aer.

- Băi, tu faci mişto de mine?! Tu nu înţelegi că nu e doar libertatea ce mă face fericit, ci tu.O aşeză jos şi o privi întrebător. Ea îi răspunse ironic, cu aceeaşi privire:

- Chiar?

Ştia că întrebarea aceasta îl va înnebuni, dar chiar nu putea să-i spună nimic altceva, nu simţea nimic altceva. Chiar dacă ghicea nebunia sentimentelor lui, nu putea înţelege cum ar putea gândi aşa ceva. Răspunsul o uimi:

- Ştiu, eu sunt cel care nu se comportă normal. Dar nu mă mai ghidez după normal de multă vreme. Ştiu ce simt acum, dar nu îţi spun cele două cuvinte pentru că nu pot să îţi demonstrez, însă mi-am propus sa aloc timpul necesar pentru asta. Nu ştiu ce va ieşi.

- Să-ţi zic în faţă, ce cred despre asta?

- Da, clar!

- Nu eşti deloc realist. Să nu mă înţelegi greşit, mă bucur că sunt aici cu tine, deşi mi se pare o nebunie, dar nu mi se pare normal ca orele astea de când ne cunoastem să te facă să simţi ceea ce pretinzi.

- Ştiu, şi îmi place că eşti aşa realistă. Tot ceea ce vreau eu să sugerez e că aceste două firi diferite ale noastre s-ar putea întâlni în acelaşi loc peste un timp, chair dacă venind de pe drumuri diferite. Dar acum, mai fii un pic nebună cu mine!Şi fără ca ea să mai poată protesta o luă în braţe şi alergă spre mare. "
Si m-am intrebat: Eu cum sunt?
Ohhh... si nu pot da decat un raspuns: sunt cate un pic din amandoua!
Viata de zi cu zi m-a invatat ca trebuie sa fiu "cu picioarele pe pamant" .... deci realista. Oamenii care au ras de sentimentele mele ... m-au invatat ca romantismul e bun sa-l tin in mine, pentru mine si atat!
Dar ... oamenii care ma cunosc cu adevarat stiu ca nu pot rezista in fata romantismului, ca, fie si pentru cateva ceasuri in tumultul acesta al vietii, sunt o romantica incurabila. Si nu vreau sa fiu altfel. Am invatat sa-mi ascund fata aceasta pentru ca multi au profitat de ea si mi-au calcat sufletul in picioare! Dar de fiecare data, latura romantica a mea a reinviat... din cenusa, ca o pasare phoenix!
De acord... traim intr-o lume in care trebuie sa muncesti, sa alergi mereu... dar nu se poate sa nu-i dai si sufletului mancare, ci numai trupului!!!!!!!
Cum as putea ramane indiferenta la licarirea unei raze de soare printre frunzele unui copac la umbra caruia mi-am lasat trupul spre odihna?!?! Cum as putea sa nu ma bucur la zarirea primilor ghiocei de sub zapada? Sau cand simti mirosul diminetilor de vara, sau de iarna sau... cand vezi luna printre crengile copacilor dezgoliti?
E adevarat ca unii se folosesc de "romantism" doar ca sa-ti fie pe plac, desi nu ei cred in asta... si atunci, mai devreme sau mai tarziu, isi dau arama pe fata prin gesturi, vorbe, priviri. E imposibil sa se prefaca la nesfarsit! Doar daca se molipsesc de la tine... dar ... daca in adancul sufletului sau nu e romantic... molipsirea asta nu cred ca e posibila!

Ce înseamnă să fii realist...
Să fii fixat într-o realitate cu care nu ai comună măsura, să fii prins de un vârtej care îţi împrăştie fiinţa în neantul nimicniciei cotidiene, a nu mai atinge FIINŢA ce a fost izvorul a toate, a-ţi pierde chipul printre lucruri care nu te reprezintă şi care te jefuiesc de sine şi de viaţă... da asta înseamnă sa fii cu totul realist!

Noi sau cei de lângă noi ...

"Viețile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuți în privința lucrurilor care contează."

Venim de nicăieri... creștem într-un loc pe care ne dăm seama după mult timp că nu am reușit să-l cunoaștem... Trăim alături de oameni în care investim sentimente și timp dar ne întrebăm adesea cum am ajuns să-i cunoaștem... sau mai ales dacă am reușit să-i cunoaștem și...vine o zi... când fără nici o întrebare prealabilă... viața ne face cu mâna și ne părăsește lăsându-ne să zburăm cu sufletul într-o altă lume necunoscută... De fapt nu însemnăm prea mult pentru noi ci mai mult și mai mult pentru aceia de langa noi pentru care viața noastră înseamnă gesturi, vorbe, mângâieri, povețe, amintiri....

Lucian Blaga

"E cert, orisice am gandi si cu oricata amaraciune despre cer si pamant, despre conditia umana, despre clipa si fatum, inima cu bataile ei aplauda existenta."

Richard Bach

"Un suflet-pereche este cineva care are un lacat la care se potriveste cheia ta, altfel spus, cheia ta se potriveste in lacatul lui. Cand ne simtim destul de in siguranta pentru a deschide aceste incuietori, iese la iveala adevarata noastra identitate si putem fi pe deplin cine suntem cu adevarat; putem fi iubiti pentru cine suntem si pentru cine credem ca suntem. Fiecare dintre noi ii dezvaluie celuilalt partile cele mai bune. Indiferent ce ar merge rau in jurul nostru, cu acea persoana suntem in siguranta in paradisul nostru. Sufletul-pereche este cineva care ne impartaseste cele mai profunde aspiratii si cu care ne miscam in aceeasi directie. Daca ne simtim ca doua baloane care se misca impreuna in sus, este foarte posibil sa ne fi gasit persoana potrivita"

Nopți tăcute ...

Prin nopți tăcute ... ochii tăi au scris în mine o poveste ... Nu pot să zic nimic mai mult."Cand ti-e dor de cineva, sa nu inchizi ochii. O sa-ti fie si mai dor"

Iubești?

„Cunoști o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calități și de defecte, distrat și în treacăt, sau atent și cu dinadins, te deprinzi să rămâi “tu” în prezența ei, adică spectator mai mult sau mai puțin atras de spectacolul feminității ei, o critici mintal, o apreciezi uneori și o accepți treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deșteaptă sau mediocră, având surprize agreabile și dezamăgiri supărătoare, - pâna când într-o zi, simți că mai sus de aprecierea ta, femeea aceea a devenit un fel de secret intim, pe care abea-l știi numai tu. Bătaia de inimă pe care ti-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi brațele spre primăvara lor. Iubești. și femeia de mult cunoscută îți pare nouă din clipa în care ai întâlnit-o. Te miri că n-ai văzut până atunci ceea ce abea descoperi într-o evidență edenică. E o mirare intensă ca geniul, oricât ar fi de plat ceea ce-i urmează. Secunda acestei mirări hrănește cu luceferi pe poeți ți cu cea mai virulentă toxină pe oamenii obișnuiți.”

Lorelei

"Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei."
"Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul.Ti-aduci aminte?Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri, regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei. Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund..."
***
"Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei suflare. De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi, ca sa ajund la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii. Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea; si mi-am retras pasii ca la iesirea cu icoana din biserica. Cânt ragusita pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteranieni.Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum: Ascultati voi toti bucuria si durerea mea."...
"Ramas-bun.Ma numesc numai Lorelei. Legenda spune ca am ucis. Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear. Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos. A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc..."

Lorelei

Acum mulți, mulți ani cineva mi-a recomandat o carte. Pe atunci aveam timp să citesc. Măcar așa... din când în când. Am reciti-o de multe ori. Dar de fiecare dată cu alte emoții. Vreau sau nu fac legătura cu viața mea. E o carte pe care o trăiesc de fiecare dată când o recitesc ... LORELEI

Și de fiecare dată sufletul meu se umple de bucurie și de lacrimi. În același timp.

Toată viața mea am visat să găsesc pe cineva cu care să recitesc cartea asta... stând unul lângă altul dar înțelegând la fel... poate mână în mână... la fel de departe și la fel de aproape de personaje...

Am vazut ce înseamnă să nu apuci să-i zici cuiva cât de mult îl prețuiești. Și doare, doare foarte tare.. când îți dai seama că nu mai poți să-i spui nimic. Pentru că s-a dus...



***

"Atât. Trei minute.
Dar între miliardele de minute ale vieții, sure ca pânza păianjenilor morți, acestea se iviseră cu grația și prospețimea unor acualere de Tonitză."

***

"Alături de Luli, Gabriela nu mai simțea nevoia cărților, măcar ținute pe brațe, dacă nu și cetite. Ca o fereastră deschisă pe-o mare lumină de lună cu abur de lilieci înfloriți, preajma lui Luli îi dădea o ușoară exaltare visătoare. dacă ar fi fost bărbat, Gabriela ar fi simțit delaolaltă teama și ispita unei pasionate îndrăgostiri. Era însă o nuanță care înlătura echivocul. Un lied de Schumann te tulbură ca prezența dragostii la optsprezece ani, fără să-ți dea nevoia de a-l strînge în brațe, de-a-l avea numai pentr tine, de-a-i spune "tu" ochi în ochi, respirându-l posesiv. Așa se simțea față deLuli: cuprinsă de o proaspătă încântare contemplativă care-o seducea, fără să-i dea imboldul de-a seduce. "
***
“Ajunseră așa una după alta, tocmai departe. Iarbă, flori mărunte, cer, greieri, soare.
Nici un om. Câte-un cocostârc ținea pe câmp locul oamenilor. O singurătate fericită ca râsul unui oraz de copil adormit. Soare blond in depărtare, cer albastru.
Un loc unde nu te puteai întâlni decât cu tine în dumineca celei mai curate singurătăți.”

***

Cheia copilăriei

Unii dintre noi au încuiat bine în suflet copilăria. Cheia o avem în noi dar ... e bine ascunsă... e chiar atât de greu să căutăm cheia?
Am visat, adică mi-am închipuit să fim pe un camp plin de iarbă, flori, gaze, să stăm întinși nu unul lângă celălat ci doar pe același câmp, privind același cer aceeiași nori să simțim mirosul ierbii, al pământului...
Îți amintești? Copil fiind, de câte ori nu ai privit cerul, făcând din nori personaje?!

Am cunoscut un om

Am cunoscut un om care mi-a aminit de mine. M-a făcut să ma opresc o clipă din drumul meu și să mă uit în sufletul meu. M-a făcut să-mi amintesc de ceea ce eram odată...
M-a facut să vad că lăsăndu-mă purtată de griji, de nevoi, de necazuri, de bucuriile de doi bani am uitat ceea ce e cu adevarat important pentru mine: să privesc un strop de rouă pe un firicel de iarbă, să privesc un răsărit de soare, să admir norii trecători...

Stii sa asculti?

“Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta. Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund ...”